24 ianuarie 1859: „Mica Unire”, primul pas spre România.

    In data de 17 ianuarie 1859, au fost organizate alegeri la Iași, în Moldova, iar noul domnitor a fost desemnat Alexandru Ioan Cuza. Peste o săptămână, în 24 ianuarie 1859, au avut loc alegeri și la București, iar profitând de faptul că Marile Puteri nu specificau clar că principatele române nu pot fi conduse de același domnitor, și aici a fost ales tot Alexandru Ioan Cuza. Puse în fața faptului împlinit, Marile Puteri au avut brusc de a face cu două principate conduse de același domnitor.

     Marele merit al lui Cuza a fost că a reușit să aducă recunoașterea internațională a Unirii Principatelor Române și, prin reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului român modern. Noua țară a început să se numească România abia după abdicarea lui Cuza, din anul 1866, când a fost redactată prima constituție.

     În tot acest timp, în care două dintre principatele române au reușit să se unească, Transilvania se afla sub stăpânire austriacă, iar din 1867, sub dominație austro-ungară, până în 1918, când a avut loc Marea Unire de la Alba Iulia.

    După 155 de ani de când s-au întâmplat toate acestea, ziua de 24 ianuarie ne va face din nou să retrăim, cel puțin la nivel de poveste, acești câțiva pași făcuți de strămoșii noștri pentru tot ce înseamnă astăzi România.

         24 ianuarie 2014 „Mica Unire” sarbatorita la Iasi.

      Ceremoniile din 24 ianuarie de la Iasi, care marcheaza 155 de ani de la Unirea Principatelor Romane au inceput la ora 11:00, cu intonarea imnului national. Apoi, oficialitatile prezente  au tinut discursuri si au depus coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

     Dupa defilarea militarilor, toti cei prezenti in piata s-au prins in traditionala hora a Unirii. Seara a avut  loc retragerea cu torte a militarilor, pe traseul Piata Unirii – Palatul Culturii.

      La acest eveniment am participat si noi reprezentantii Casei de Cultura a orasului Hirlau impreuna cu un grup de tineri ai ansamblului ,, Sarba cu naframa” .

      Atasam cateva aspecte de la manifestarea de la Iasi.

CAM01221 CAM01227 CAM01231 CAM01232 CAM01233 CAM01237 CAM01238 CAM01239 CAM01245 CAM01248 CAM01250 CAM01251 CAM01252 CAM01253 CAM01254 CAM01255 CAM01256 CAM01258 CAM01261 CAM01262 CAM01263 CAM01264 CAM01265Video accesati aici:

http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=8&ved=0CF8QtwIwBw&url=http%3A%2F%2Ftrinitastv.ro%2Fstiri-video%2Fziua-unirii-principatelor-la-iasi-37406&ei=Cb7mUsXxMdHfygPnjoCYDQ&usg=AFQjCNGAgiJK_OItQ4EYYGyNQQM2dnQY-A&sig2=vLTQy_R9zi7rtl9DO8z-LQ&cad=rja

Acest articol a fost publicat în Evenimente și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s